Paraclisul Maicii Domnului
Slujbă de rugăciune fierbinte pentru ajutor și mângâiere, adresată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Preotul: Binecuvântat este Dumnezeul nostru, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Strana: Amin.
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea eşti şi toate le împlineşti, Vistierul bunătăţilor şi dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi (de trei ori).
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluieşte (de trei ori). Slavă... Şi acum...
Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău.
Preotul: Că a Ta este împărăţia...
Strana: Doamne miluieşte (de 12 ori). Slavă... Şi acum... Veniţi să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu. Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu. Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Însuşi Hristos, Împăratul şi Dumnezeul nostru.
Psalmul 142
Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioşia Ta; auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu şi viaţa mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric, ca morţii cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine şi inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu, ca un pământ însetoşat. Degrab' auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-Ţi întoarce faţa Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineaţa mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmaşii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povăţuiască la pământul dreptăţii. Pentru numele Tău, Doamne, dăruieşte-mi viaţă. Întru dreptatea Ta, scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpeşte pe vrăjmaşii mei şi pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.
Dumnezeu este Domnul... (pe glasul al 4-lea)
Către Născătoarea de Dumnezeu, acum cu osârdie să alergăm noi păcătoşii şi smeriţii şi să cădem cu pocăinţă, strigând din adâncul sufletului: Stăpână, ajută-ne, milostivindu-te spre noi; sârguieşte că pierim de mulţimea păcatelor; nu întoarce pe robii tău deşerţi, că pe tine singură nădejde te-am câştigat.
Slavă... Şi acum...
Nu vom tăcea, Născătoare de Dumnezeu, pururea a spune puterile tale, noi, nevrednicii. Că de n-ai fi stat tu înainte rugându-te, cine ne-ar fi izbăvit pe noi din atâtea nevoi? Sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi? Nu ne vom depărta de la tine, Stăpână, că tu izbăveşti pe robii tăi pururea din toate nevoile.
Psalmul 50
Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta...
CANONUL DE RUGĂCIUNE
Cântarea 1
Apa trecând-o ca pe uscat şi din răutatea egiptenilor scăpând, israeliteanul striga: Izbăvitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
De multe ispite fiind cuprins, la tine alerg, căutând mântuire; o, Maica Cuvântului şi Fecioară, de rele şi de nevoi mă izbăveşte.

Asupririle chinurilor mă tulbură şi de multe întristări se umple sufletul meu; alină-le, Fecioară, cu liniştea Fiului şi Dumnezeului tău, ceea ce eşti cu totul fără de prihană.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Pe tine, ceea ce ai născut pe Mântuitorul şi Dumnezeu, te rog, Fecioară, izbăveşte-mă din nevoi, că la tine scăpând acum, îmi tind şi sufletul şi gândul.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Fiind bolnav cu trupul şi cu sufletul, învredniceşte-mă cercetării celei dumnezeieşti şi purtării tale de grijă, ceea ce eşti singură Maica lui Dumnezeu, ca o bună şi născătoare a Celui bun.
Cântarea a 3-a
Doamne, Cel ce ai făcut cele de deasupra crugului ceresc şi ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întăreşte întru dragostea Ta; că Tu eşti marginea doririlor şi credincioşilor întărire, Unule, Iubitorule de oameni.

Folositoare şi acoperământ vieţii mele te pun pe tine, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară; tu mă îndreptează la adăpostirea ta, ceea ce eşti pricina bunătăţilor şi credincioşilor întărire, una întru tot lăudată.

Te rog, Fecioară, risipeşte-mi tulburarea sufletului şi viforul necazurilor mele; că tu, Mireasă dumnezeiască, pe Hristos începătorul liniştii L-ai născut, ceea ce eşti una preacurată.

Ceea ce ai născut pe Făcătorul de bine, Care este pricina bunătăţilor, bogăţia facerii de bine izvorăşte-o tuturor; că toate le poţi, ca ceea ce ai născut pe Hristos cel puternic întru tărie, una preacurată.

De neputinţe cumplite şi de chinuri de boală fiind cuprins, tu, Fecioară, ajută-mi; că pe tine te ştiu vistierie de tămăduiri neîmpuţinată şi nedefăimată, ceea ce eşti cu totul fără de prihană.
Izbăveşte din nevoi pe robii tăi, Născătoare de Dumnezeu, că toţi, după Dumnezeu, la tine scăpăm, ca la un zid nestricat şi folosinţă.
Caută cu milostivire, cu totul lăudată Născătoare de Dumnezeu, la necazul cel cumplit al trupului meu şi vindecă durerea sufletului meu.
Sedealna
Ceea ce eşti rugătoare caldă şi zid nebiruit, izvor de milă şi lumii scăpare, cu dinadinsul strigăm către tine, Născătoare de Dumnezeu, Stăpână: Vino degrab şi ne izbăveşte pe noi din nevoi, ceea ce eşti una grabnic folositoare.
Cântarea a 4-a
Am auzit, Doamne, taina rânduielii Tale, am înţeles lucrurile Tale şi am preaslăvit Dumnezeirea Ta.

Tulburarea patimilor mele şi viforul greşelilor mele alină-le, ceea ce ai născut pe Domnul, îndreptătorul, Mireasă dumnezeiască.

Chemând eu adâncul milostivirii tale, dă-mi-l, ceea ce ai născut pe Cel Milostiv şi pe Mântuitorul tuturor celor ce te laudă pe tine.

Îndulcindu-ne, preacurată, de darurile tale, ţie cântare de mulţumire cântăm, ştiindu-te pe tine Maica lui Dumnezeu.

Nădejde şi întărire şi zid de scăpare nemişcat câştigându-te pe tine, ceea ce eşti întru tot lăudată, de tot necazul ne izbăvim.
Cântarea a 5-a
Luminează-ne pe noi, Doamne, cu poruncile Tale şi cu braţul Tău cel înalt; pacea Ta dă-ne-o nouă, Iubitorule de oameni.

Umple, preacurată, inima mea de veselie, dându-mi bucuria ta cea nestricăcioasă, ceea ce ai născut pricina veseliei.

Izbăveşte-ne pe noi din primejdii, Născătoare de Dumnezeu, curată, ceea ce ai născut izbăvirea cea veşnică şi pacea, care covârşeşte toată mintea.

Risipeşte negura greşelilor mele, Mireasă dumnezeiască, cu strălucirea luminii tale, ceea ce ai născut lumina cea dumnezeiască şi veşnică.

Tămăduieşte, curată, neputinţa sufletului meu, învrednicindu-mă cercetării tale, şi sănătate, cu rugăciunile tale, dăruieşte-mi.
Cântarea a 6-a
Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune necazurile mele; că de rele s-a umplut sufletul meu şi viaţa mea de iad s-a apropiat. Şi ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă!

Cum a mântuit de moarte şi de stricăciune firea mea, care era ţinută de moarte şi de stricăciune, Însuşi pe Sine dându-Se spre moarte, Fecioară, roagă-te Fiului şi Dumnezeului tău, să mă izbăvească şi de răutăţile vrăjmaşilor.

Folositoare şi păzitoare foarte tare vieţii mele te ştiu pe tine, Fecioară, care risipeşti mulţimea ispitelor şi goneşti asupririle diavolilor; şi mă rog totdeauna: din stricăciunea chinurilor mele izbăveşte-mă.

Ca un zid de scăpare te-am câştigat pe tine şi sufletelor mântuire desăvârşită şi uşurare întru necazuri, Fecioară, şi de lumina ta pururea ne bucurăm. O, Stăpână, şi acum, pe noi, din nevoi şi din chinuri, mântuieşte-ne.

Acum zac în patul durerilor şi nu este tămăduire trupului meu; ci mă rog ţie, celei bune, care ai născut pe Dumnezeu, Mântuitorul lumii şi tămăduitorul bolilor, ridică-mă din stricăciunea durerilor.
Condac
Ceea ce ești neînfruntată apărătoare a creștinilor și neobosită rugătoare către Făcătorul, nu trece cu vederea glasurile de rugăciune ale păcătoșilor, ci sârguiește ca o bună spre ajutorul nostru, care cu credință strigăm către tine: Grăbește spre rugăciune și te nevoiește spre îmblânzire, apărând pururea pe cei ce te cinstesc pe tine, Născătoare de Dumnezeu!
Prochimen
Pomeni-voi numele Tău întru tot neamul şi neamul.
Stih: Ascultă, fiică, şi vezi şi pleacă urechea ta şi uită poporul tău şi casa părintelui tău.
Evanghelia de la Luca
În zilele acelea, sculându-se Maria, s-a dus în grabă la munte, într-un oraş din Iudeea. Şi a intrat în casa lui Zaharia şi a salutat pe Alisaveta. Iar când a auzit Alisaveta salutarea Mariei, pruncul a săltat în pântecele ei. Şi Alisaveta s-a umplut de Duh Sfânt şi cu glas mare a strigat şi a zis: Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău! Şi de unde mie aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu? Că iată, cum a ajuns la urechile mele glasul salutării tale, pruncul a săltat de bucurie în pântecele meu. Şi fericită este aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de la Domnul.
Şi a zis Maria: Măreşte sufletul meu pe Domnul şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile. Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic şi sfânt este numele Lui. Şi a rămas Maria împreună cu Alisaveta ca la trei luni. Apoi s-a înapoiat la casa sa.
Slavă..., glasul al 2-lea
Părinte, Cuvinte, Duhule, Treime Sfântă, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre.
Şi acum...
Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre.
Stih: Miluieşte-ne, Dumnezeule, după mare mila Ta...

Cântarea a 7-a
Tinerii cei ce au mers din Iudeea în Babilon oarecând, cu credinţa Treimii, văpaia cuptorului au călcat-o, cântând: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat!

Când ai vrut să săvârşeşti mântuirea noastră, Mântuitorule, Te-ai sălăşluit în pântecele Fecioarei, pe care ai arătat-o lumii folositoare. Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat!

Pe voitorul milei, pe Care L-ai născut, Maică preacurată, roagă-L să izbăvească de păcate şi de întinăciune sufletească pe cei ce cântă cu credinţă: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat!

Comoară de mântuire şi izvor de curăţie, turn de tărie şi uşă de pocăinţă, pe ceea ce Te-a născut pe Tine, ai arătat-o celor ce cântă: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat!

De neputinţele trupeşti şi de păcatele sufleteşti pe cei ce vin cu dragoste la acoperământul tău cel dumnezeiesc, învredniceşte-i să fie tămăduiţi, Născătoare de Dumnezeu, care ai născut nouă pe Mântuitorul Hristos.
Cântarea a 8-a
Pe Împăratul ceresc, pe Care Îl laudă oştile îngereşti, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Nu trece cu vederea pe cei ce cer ajutor de la tine, Fecioară, pe cei ce te laudă şi te preaînalţă întru toţi vecii.

Neputinţele sufletului meu şi durerile trupului meu le tămăduieşti, Fecioară, ca să te slăvesc, curată, în veci.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Bogăţie de tămăduiri verşi celor ce te laudă cu credinţă, Fecioară, şi preaînalţă naşterea ta cea negrăită.

Tu izgoneşti asupririle ispitelor şi năvălirile patimilor, Fecioară; pentru aceea te lăudăm întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a
Cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu, te mărturisim pe tine, Fecioară curată, noi cei izbăviţi prin tine, slăvindu-te cu cetele cele fără de trup.

Să nu te întorci, Fecioară, de la lacrimile mele, care ai născut pe Hristos, Cel ce a şters toată lacrima de pe faţa tuturor.

Umple de bucurie inima mea, Fecioară, ceea ce ai primit plinirea bucuriei şi ai pierdut grija păcatului.

Cu strălucirea luminii tale luminează, Fecioară, negura neştiinţei şi o izgoneşte de la cei ce cu credinţă te mărturisesc pe tine Născătoare de Dumnezeu.

Pe mine care zac de boală, în locul cel de răutate, tămăduieşte-mă, Fecioară, şi mă întoarce dintru nesănătate la sănătate.
Apoi:
Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi preanevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Sfinte Dumnezeule... Preasfântă Treime... Tatăl nostru...
Tropar
Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem Ţie, ca unui Stăpân, noi păcătoşii robii Tăi, miluieşte-ne pe noi.
Slavă...
Doamne, miluieşte-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută şi acum ca un milostiv şi ne izbăveşte pe noi de vrăjmaşii noştri, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Tău, toţi lucrul mâinilor Tale şi numele Tău chemăm.
Şi acum...
Uşa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu eşti mântuirea neamului creştinesc.
Preotul zice ectenia şi otpustul, iar noi cântăm:
Stăpână, primeşte rugăciunile robilor tăi şi ne izbăveşte pe noi din toată nevoia şi necazul.
Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, păzeşte-mă sub sfânt acoperământul tău.
Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.